Gradina Edenului este in inima voastra, ingrijiti-o si bucurati-va de ea...

Din  cartea "PROFETUL" -de Kahlil Gibran :

„Când Iubirea vã face semn, urmati‑i îndemnul,

Chiar dacã drumurile‑i sunt grele si prãpãstioase,

si când aripile‑i vã cuprind, supuneti‑vã ei,

Chiar dacã sabia ascunsã‑n penaju‑i v‑ar putea rãni,

Iar dacã vocea‑i vã vorbeste, dati‑i crezare,

Chiar dacã vocea‑i ar putea sã vã sfarme visurile, asemenea vântului din miazãnoapte care vã pustieste grãdinile.

Fiindcã, precum iubirea vã încununã, ea trebuie sã vã si crucifice. Precum vã face sã cresteti, ea trebuie sã vã si reteze uscãciunile.

Precum ea se ridicã pânã la înãltimea voastrã, alintându‑vã ramurile cele mai fragile care freamãtã în lumina Soarelui,

Tot la fel va rãzbate pânã în adâncul rãdãcinilor voastre, zdruncinând înclestarea lor cu pãmântul.

Asemeni snopilor de grâu, ea vã secerã.

Vã treierã pentru a vã descoji.

Vã vânturã spre a vã curãta de pleavã.

Vã macinã pânã la înãlbirea fãinii.

Vã frãmântã pânã ajungeti foarte supusi,

Ca apoi sã vã hãrãzeascã focului sãu si sã puteti deveni pâinea sfântã la ospãtul divin.

Toate acestea vi le va da Iubirea, pentru ca, astfel, sã vã puteti cunoaste tainele inimii si astfel sã deveniti o parte din inima Vietii.

Dar dacã, stãpâniti de teamã, veti cãuta doar tihna si plãcerea dragostei,

Atunci e mai bine sã vã acoperiti goliciunea si sã iesiti din treierisul Iubirii,

Spre a vã întoarce în lumea fãrã de anotimpuri, unde veti râde, dar nu cu întreaga voastrã bucurie si unde veti plânge, dar nu în toate lacrimile voastre.

Iubirea nu se dãruie decât pe sine si nu ia decât de la sine.

Iubirea nu stãpâneste si nu vrea sã fie stãpânitã,

Fiindcã Iubirii îi este de ajuns Iubirea.

Când iubiti, nu trebuie sã spuneti: „Creatorul e în inima mea”, ci mai degrabã: „Eu sunt în inima Creatorului”,

Si sã nu credeti cã puteti croi singuri drumul Iubirii, fiindcã Iubirea, dacã o meritati, vã va arãta drumul ea însãsi.

Iubirea nu are nici o altã dorintã decât aceea de a se împlini.

Dar dacã iubesti si trebuie sã ai dorinte, fie ca ele acestea sã fie:

Sã te topesti si sã devii izvor ce sursurul în noapte‑si cântã,

Sã cunosti durerea prea marii duiosii,

Sã fii rãnit de întelegerea Iubirii,

Sã sângerezi de bunãvoie si bucurându‑te,

Sã te trezesti în zori cu inima înaripatã si sã înalti multumire pentru încã o zi de Iubire,

Sã te odihnesti la ceasul amiezii si sã cugeti la extazul Iubirii,

Sã te întorci împãcat acasã la ora amurgului,

Si apoi, sã dormi înãltând în inimã o rugã pentru cel iubit, iar pe buze un cântec de laudã.”